Pariuri euro 2024 grupa e
Articol

Interviu cu un fan Tottenham Hotspur despre șansele României la Euro 2024

13 aug. 2024

Am avut ocazia înainte de Euro 2024 să stau de vorbă cu un coleg din Londra, care întâmplător este fan înrăit al echipei Tottenham Hotspur, formația din Premier League care recent a transferat cel mai valoros jucător român al momentului, Radu Drăgușin.

Adrian
Manager Website

Pariuri Euro 2024

N.R. Acest articol a fost publicat pe data de 17 iunie, înaintea debutului României la Euro 2024. Am păstrat conținutul original, cu excepția cotelor.

------------

Colegul meu Del Pugh este în prezent managerul BookiesBonuses.com, un site cu o reputație redutabilă în lumea pariurilor sportive. Del este specialist în pariuri, cu precădere cele pe fotbal, așa că am avut o discuție foarte interesantă despre cum s-ar putea descurca Tricolorii la Euro 2024, care sunt marele favorite, care sunt potențialele surprize, cine va fi cel mai bun marcator, și alte subiecte interesante.

Îți redau mai jos discuția noastră, direct și fără filtru. OK, poate nu chiar fără filtru, dar foarte onestă.

Cote rezultat meci România - Olanda

Șansele României în Grupa E

Adrian: Ce șanse crezi că are România să se califice din grupa E la Euro 2024?

Del: România va fi greu de învins, în general. Au primit doar 5 goluri în calificări, un rezultat foarte bun indiferent cine ești, dar cred că nu marchează suficiente goluri, au remizat ultimele două amicale, și îl au pe Denis Alibec, care acum are 33 de ani și este unul dintre principalii lor atacanți. Îl aveți și pe Stanciu, probabil că este jucătorul principal din punct de vedere creativ…

Adrian: Dar în ghidul tău pentru pariuri pe Euro 2024 ai prezis că România va termina pe locul al doilea...

Del: Cred că pot, da. Slovacia este o echipă bună, Ucraina este o echipă bună, dar România are acea forță defensivă. În cele din urmă, după cum spune vechea zicală, dacă nu primești gol, nu pierzi. Belgia este echipa dificilă din grupa lor, dar nu văd de ce România nu poate învinge Ucraina sau de ce nu ați putea învinge Slovacia.

Adrian: Aș vrea să împărtășesc optimismul tău, poate că este un lucru foarte românesc din partea mea [să fiu pesimist].

Del: Dintre cele două echipe, Slovacia și Ucraina, aș fi mai îngrijorat de Ucraina, pentru că au câțiva jucători individuali excelenți. Mudryk, deși a avut un sezon prost cu Chelsea, este un jucător foarte bun. Și apoi îl au și pe Tsyhankov, care a avut un sezon grozav cu Girona în Spania, și pe Zinchenko, Lunin, Yarmolenko...

Pot vedea o victorie [a României] la limită în fața Slovaciei, poate un egal cu Ucraina și apoi o înfrângere în fața Belgiei, deci 4 puncte.

Și având în vedere că echipele de pe locul trei se califică și pentru etapa următoare, s-ar putea chiar să vă calificați și cu o singură victorie.

Adrian: Îmi mențin poziția că oamenii tind să subestimeze Slovacia - au avut o campanie similară în calificări cu România și au câțiva jucători de top cu experiență la un nivel mult mai înalt decât oricine din echipa României, jucători precum Hamšík, Škriniar, Lobotka…

Del: Mi-ai creat o urmă de îndoială, dar cred totuși că e ceva în acea forță defensivă din structura apărării lui Iordănescu. Este evident că i-a pus bine la punct. Chiar și în cele două meciuri amicale, ambele 0-0, știu că nu este cel mai grozav lucru de văzut când este echipa pe care o susții, dar îți dă un adevărat sentiment de speranță că, dacă poți face asta în faza grupelor, vei aduna puncte ici-colo.

Cred că împotriva Slovaciei și Ucrainei, poate fi un gol acolo [pe meci], de fiecare dată.

Cu Belgia îngrijorarea este mai mare pentru că dacă Belgia joacă bine, ar putea fi o înfrângere grea, dar cred cu adevărat că România are o șansă. Celălalt lucru este că, dacă te uiți la echipă și unde joacă fiecare, în afară de câțiva jucători, nu mulți oameni știu prea multe despre jucătorii români, iar în această epocă modernă, acest lucru este, într-o oarecare măsură, un beneficiu. Am văzut Albania, de exemplu, în ultimul Euro, provocând câteva probleme echipelor. Cred că Georgia poate cauza una sau două probleme anul acesta, deși se bazează pe Kvaratskhelia. Este atât de greu de spus [numele], mi-a luat ceva până să învăț să-l pronunț. Khvicha Kva-rats-khelia.

Adrian: „Kvaradona” e mai ușor.

Del: Așa îl numesc ei? Asta e bună. Îmi place! Așa că da, va fi atenție sporită în jurul lui [Kvaratskhelia] din partea opoziției, dar restul jucătorilor Georgiei nu sunt „pe lângă”, sunt fotbaliști cel puțin decenți. În opinia mea, există câteva echipe au acel element imprevizibil.

Cote antepost la câștigarea Euro 2024

Favoriți la câștigarea Euro 2024

Adrian: Cine sunt favoriții tăi pentru câștigarea turneului?

Del: Pe piața de pariuri există trei grupe de echipe - Anglia, Germania, Franța, Portugalia și Spania sunt principalele cinci. Apoi ai Olanda, Belgia, Italia, și apoi ai restul, în special pe piețele de pariuri din Marea Britanie.

Instinctul meu inițial este că Franța sau Germania ar fi favorite.

Cred că Germania prinde o formă bună la momentul perfect. Au avut un 2023 foarte prost, apoi au schimbat antrenorul, iar, de asemenea, revenirea lui Tony Kroos pare să fi energizat din nou echipa.

Adrian: Nu crezi că presiunea așteptărilor îi apasă prea tare uneori?

Del: Se poate, da. De aceea sunt puțin ezitant cu ei. Cred că dintre cele cinci principale, Franța sunt candidații evidenți, dar nici măcar ei nu sunt foarte convingători. Cum au fost împotriva Canadei într-un amical recent...

Adrian: Întotdeauna fac asta și apoi schimbă viteza pe la mijlocul competiției.

Del: Da, adevărat. Și apoi am o bănuială bună despre Portugalia. Dacă te uiți la echipa lor, este fantastică. Defensiva, mijlocul terenului și atacul sunt toate nebunie la câte talente au.

Adrian: Și parcursul potențial către finală este destul de favorabil. Franța și Anglia trebuie să se confrunte la un moment dat dacă se califică.

Del: Da, tragerea la sorți este foarte favorabilă.

Dacă aș pune bani pe vreo echipă, aș încerca Portugalia.

Dacă te uiți la celelalte trei echipe pe care le-am menționat, sunt outsideri, dar sunt echipe bune. Îmi place Olanda, au o echipă tânără, se vor îmbunătăți și mai mult în timp. Singurul meu dubiu în legătură cu Olanda este antrenorul. Ronald Koeman nu este un antrenor foarte bun. Grupa lor este, de asemenea, dificilă, iar Austria este o altă echipă care îmi place destul de mult. Îmi place modul în care sunt organizați, Ragnick este un tactician foarte bun, știu că Alaba este accidentat, dar au o echipă foarte bună.

Adrian: Deci Austria este o echipă care ar putea produce surprize? Un „dark horse” al competiției?

Del: După ce am scris articolul meu despre Euro, un coleg m-a sunat și m-a întrebat „Ești sigur despre Austria, Del”? Am spus că nu știu ce altceva să spun. Au învins Germania cu 2-0 anul trecut, au distrus Turcia cu 5-2, și au învins Slovenia în deplasare, iar Slovenia pe teren propriu este greu de învins. Nu mă aștept ca ei [Austria] să câștige, dar dacă ai un pariu bun pentru ei să termine în primii 3 sau 4, atunci de ce nu?! Îmi plac.

Adrian: Deci nu câștigă Anglia atunci?

Del: Mi-ar plăcea să se întâmple, dar cred că partea defensivă a Angliei este încă puțin suspectă. Mijlocul și atacul sunt grozave, dar văd Anglia pierzând din nou la penalty-uri, din păcate.

Adrian: Cine crezi că va fi golgheterul la EURO 2024?

Del: Cred că răspunsul evident este Mbappe, în special pentru că vor [Franța] ajunge departe, totuși, el este acum mai mult omul care creează goluri în echipa Franței, nu neapărat cel care le marchează, pentru că îl au și pe Giroud în față. Deci și el se va descurca bine. Harry Kane este un alt candidat evident, iar dacă Anglia ajunge departe, atunci are o șansă bună. Am însă unul mai interesant.

Cred că Gonçalo Ramos nu a pornit titular multe meciuri pentru Portugalia, dar a marcat goluri. Cred că dacă va veni mai târziu în joc, va avea șanse să înscrie mult.

Depinde dacă începe titular sau nu, dar cred că are potențialul să marcheze câteva. Am pus un pariu pe el. Te uiți și la grupa lor [Portugalia], este destul de favorabilă. Evident, Ronaldo este în centrul atenției, dar îmi place ideea ca un alt atacant după el, sau în aceeași echipă cu el, să înscrie mult.

Mulțumiri lui Del și BookiesBonuses.com!

Adrian
Adrian - Manager Website

Nu trebuie să laud prea mult BookiesBonuses pentru se știe în Anglia că este una dintre cele mai bune publicații pentru pariuri sportive și analize ale caselor de pariuri, dar vreau să îi mulțumesc în special lui Del pentru acest interviu! Chiar dacă sunt fan Arsenal și el este fan Spurs, am reușit să ne înțelegem bine pentru această colaborare, dar de mâine suntem "inamici" din nou.