Legea Pariurilor

Tot ce trebuie să știi despre Legislația Pariurilor în România

Introducere

Volumul pariurilor sportive, mai ales online, a crescut considerabil în România în ultimii ani. Poate acest lucru se datorează și faptului că pariurile online sunt reglementate din anul 2015, deci e absolut legal să pariezi atâta timp cât agenția respectivă deține o licență valabilă.

În această secțiune vom parcurge tot ce trebuie să știi despre partea legală a pariurilor în România.

Case de Pariuri Online Legale Recomandate

Mai jos găsești toate casele de pariuri online legale recomandate de echipa Pariurisport.com:

Legea Pariurilor

legea pariurilor

Am putea spune că totul a început în 2013, odată cu înființarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Acest organ specializat aflat în subordinea Guvernului României a fost fondat pentru a monitoriza și controla un domeniu care devenise foarte activ, și pentru care legislația era neclară. Subliniem câteva direcții generale ale ONJN în sectorul jocurilor de noroc:

  • Diminuează și combate evaziunea fiscală.
  • Protejează categoriile vulnerabile și previne dependența de jocuri de noroc.
  • Reglementează transparent prin instrumente tehnice și juridice.

La finalul anului 2014 a început să se interzică parierea online la casele de pariuri care nu erau licențiate de către ONJN, și chiar să se sancționeze agențiile care nu respectau noile reguli.

case pariuri online legale

Pe data de 29 mai 2015, a fost introdusă legea nr. 124. Această lege a legalizat fiecare domeniu al pariurilor online, stabilind regulile pe care trebuie să le respecte nu doar casele de pariuri și jucătorii, ci și operatorii de activități conexe, de exemplu: servicii de găzduire pentru domeniul jocurilor de noroc, procesatori de plăți, producători de software, afiliați, certificatori ș.a. După câteva licențe provizorii, majoritatea caselor de pariuri și operatorilor serioși au trecut la licențe pe 10 ani (perioada standard de emitere) începând cu anul 2016.

CASE DE PARIURI LEGALE

Pe Pariurisport.com prezentăm doar operatori de pariuri care dețin o licență activă de operare în România emisă de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

Pariurisport.com este licențiat de către ONJN prin Decizia Nr.1069/28.06.2021.

Amenzi

Este recomandat să plasezi pariuri doar la operatorii licențiați, altfel riști să primești o amendă ce poate ajunge până la 50.000 Lei.

Nu e nevoie să îți faci griji că vei paria din greșeală la o agenție care nu este licențiată. De regulă, accesul e restricționat pe site-urile fără licență, iar atâta timp cât nu plasezi un pariu, sau nu folosești metode de accesare forțată (proxy) a unui domeniu restricționat, nu se va întâmpla nimic. Există multe variante legale cu oferte mult mai bune, e greu să găsești motive pentru care să se merite acest risc.

Amenzi pariuri online

Poți găsi oricând pe site-ul ONJN lista neagră a caselor de pariuri fără licență.

Amenzile sunt usturătoare și pentru operatorii neautorizați. Contravențiile se sancționează cu amendă de la 50.000 la 100.000 Lei, însoțite de confiscări unde e cazul.

Toate casele de pariuri pe care le vei găsi pe Pariurisport.com sunt licențiate de către ONJN. Acesta e un criteriu de bază prin care selectăm recomandările noastre.

Pe site-ul ONJN poți găsi o listă cu toate casele de pariuri ce dețin o licență valabilă (legale).

Impozit Pariuri Sportive

Unul dintre cele mai importante subiecte când vine vorba de pariuri sportive, e sistemul de taxare. E absolut esențial să știi ce se întâmplă cu banii pe care dorești să îi depui sau să îi retragi.

Partea bună e că impozitul se reține la sursă, deci nu e nevoie de depunerea declarațiilor la ANAF. Nu e nevoie să faci nimic practic, doar să înțelegi cum e calculat întreg procesul.

Ne vom concentra exclusiv pe domeniul în care activăm - online, care oricum e mult mai avantajos decât cel offline. Agenția de la colțul străzii te va taxa mai mult pentru depunere, în timp ce online această taxă e în unele cazuri acoperită de casa de pariuri.

Există 2 taxe de care trebuie să ții cont online

  • Taxa pe depunere (sau taxa de viciu) - 2%. Multe agenții de pariuri suportă această taxă, dar sunt cazuri în care se percepe. Explicăm mai mult acest capitol la secțiunea dedicată, dar pe scurt, la 100 Lei depuși, doar 98 Lei îți vor intra efectiv în cont în majoritatea cazurilor.
  • Impozit câștiguri - 3% pentru sume până la 10.000 lei, 20% + 300 lei pentru sume peste 10.000 lei, sau 40% + 11.650 lei pentru sume peste 66.750. Citește mai multe despre impozitul la pariuri.
  • Alte posibile taxe. Unele agenții te vor taxa diferit dacă folosești anumite metode de plată (în cele mai multe cazuri pentru PaysafeCard). Citește cu atenție întotdeauna despre metodele de plată pe site-ul operatorului, de regulă totul e foarte clar explicat.

Taxa de 2%

Jocurile de noroc sunt clar mai avantajoase în domeniul online. Poate cu excepția interacțiunii directe - preferință ce până la urmă depinde de fiecare persoană, mediul online e superior celui offline din toate punctele de vedere: experiența e mai confortabilă, procesul e mai simplu, iar bonusurile și ofertele sunt mai frecvente și mai mari. Un alt capitol la care domeniul online e mai avantajos, e taxa pe depunere.

Guvernul României a adoptat la începutul anului 2019 o lege prin care orice agenție sau operator licențiat de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc trebuie să plătească o taxă de viciu pe toate depunerile. În cazul agențiilor offline (de cartier), această taxă este de 5%, pe când pentru agențiile online, taxa de viciu e de 2%, iar unele agenții de pariuri chiar suportă această taxă.

După cum am menționat anterior, indiferent dacă ești nevoit să plătești această taxă sau nu, vei fi scutit de declarații la ANAF pentru că impozitul se reține la sursă.

Paragrafele relevante din Ordonanța de Urgență nr. 114/2018

„(1) Începând cu 1 ianuarie 2019 organizatorii de jocuri de noroc online prevăzuți în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a plăti o taxă lunară reprezentând 2% calculată la totalul taxelor de participare încasate lunar.

(2) Taxa menționată la alin. (1) se calculează, se declară și se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au încasat taxele de participare.

(3) Modalitatea de calcul al taxei prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Modalitatea de declarare și plată a taxei prevăzute la alin. (1) se stabilește prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.