Cuprins articol
Folosește linkurile de mai jos pentru navigare rapidă:
Ce sunt condițiile de rulare mai exact
Condițiile de rulare sunt niște reguli pe care trebuie să le îndeplinești pentru a beneficia de un bonus sau pentru a-l putea transforma în bani cash.
Probabil ai auzit sau citit observații din partea jucătorilor precum:
Mi-am pierdut bonusul. Sunt niște hoți!!!
Știu doar să încaseze bani…
Mizerie de site, mi-au mâncat banii.
Nu contest că există cazuri în care și operatorul greșește, dar dacă investighezi aceste cazuri (am făcut-o de multe ori), vei vedea că majoritatea țin de erori din partea jucătorilor care nu au acordat atenție regulamentului.
Dacă nu citești măcar capitolele importante, riști să nu activezi bonusul, sau chiar să îl pierzi împreună cu toate câștigurile aferente.
Pentru a lămuri mai bine ce înseamnă condițiile de rulare, trebuie mai întâi să explicăm două lucruri - ce fel de regulamente există, și cum funcționează un bonus la pariuri sportive în raport cu aceste regulamente.
Regulamente bonusuri pariuri sportive
La majoritatea caselor de pariuri poți întâlni diferite regulamente pentru campaniile promoționale:
- Termeni și Condiții (T&C) - de obicei se aplică pentru toate campaniile promoționale și conțin detalii despre eligibilitate, depuneri și retrageri, date despre companie, politică de confidențialitate și altele.
- Reguli de Bonus - acestea pot fi diferite pentru fiecare campanie promoțională în parte, un regulament specific promoției în care afli de câte ori trebuie să pariezi bonusul, ce restricții trebuie să respecți, cât este depunerea minimă și altele.
Mulți jucători se referă la regulile de bonus când folosesc “condiții de rulare”, dar aici se poate crea o confuzie foarte ușoară cu rulajul - o condiție din regulile de bonus care precizează de câte ori trebuie să pariezi suma înainte de a o retrage.
În ceea ce privește activarea și încasarea unui bonus, acest lucru depinde de bonus în sine, și aici pot exista diferențe de la operator la operator.
Ce este rulajul "real"
Pun "real" între ghilimele pentru că este un termen pe care îl folosesc cu scopul de a arăta tot ce vei avea de făcut pentru a transforma un bonus în cash. Uneori nu toate aspectele sunt evidente.
Un exemplu bun aici este rulajul pentru că există adesea o confuzie privind numărul exact solicitat.
Unii operatori îți cer să rulezi suma bonus - pentru mine aceasta este practica standard, alți operatori îți cer să rulezi depunerea + bonusul - caz în care suma rulată se dublează, și sunt cazuri în care trebuie să rulezi depunerea de câteva ori pentru a activa bonusul iar mai apoi să rulezi suma bonus de asemenea.
Să facem o demonstrație pentru fiecare exemplu, luând în calcul o depunere de 100 lei pentru o promoție care îți acordă 100% din depunere sub formă de bonus - campanie foarte comună în România.
- Rulaj 5x sumă bonus = 500 lei
- Rulaj 5x sumă bonus + depunere = 1.000 lei
- Rulaj 5x sumă bonus + 2x depunere = 700 lei
Cum se acordă un bonus pariuri sportive
Majoritatea bonusurilor sunt de tipul 100% din primul tău depozit - casa de pariuri îți oferă o sumă bonus egală cu prima ta depunere.
Bonusul se acordă sub formă de fonduri în contul tău de pariuri pe care le poți retrage doar după ce le pariezi (rulezi), respectând regulile de bonus.
Balanța contului tău de pariuri va fi împărțită așadar în balanță bonus (suma bonus), și balanță reală (suma depusă).
Există și alte tipuri de bonusuri care funcționează diferit, de obicei mai simplu de atât, dar pentru a explica și mai bine acest proces, vom studia trei exemple diferite:
100% până la 300 lei
Acest tip de bonus de bun venit este cel mai comun la noi în țară în prezent, dar regulile pot fi destul de diferite.
Cum funcționează
Îți deschizi cont și faci un depozit de până la 300 lei (minim 25 lei) și primești bonusul de 100%. De exemplu, depui 100 lei și primești încă 100 lei bonus. Vei avea în total 200 de lei în contul de pariuri.
Pentru a completa rulajul bonusului, trebuie să pariezi suma bonus de 8 ori.
Pentru un depozit de 100 lei, va trebui să pariezi în total 800 lei. Suma depusă de tine se folosește prima.
Bonus până la 500 lei
Bonusul se acordă în 3 etape și oferă un procent din depozit.
Cum funcționează
Îți deschizi cont și accepți bonusul de bun venit. Faci un depozit (minim 20 lei) și primești bonus pentru:
→ 50% din primul depozit până la 200 lei
→ 50% din al doilea depozit până la 200 lei
→ 100% din al treilea depozit până la 100 lei
Pentru a completa rulajul, trebuie să pariezi suma bonus de 6 ori. Suma depusă de tine se folosește prima.
Free bet până la 500 lei
Bonusul de bun venit de la NetBet este un caz mai aparte, dar se potrivește perfect ca exemplu.
Cum funcționează
Îți creezi un cont NetBet, după care plasezi un pariu simplu (minim 5 lei) de până la 500 lei. Dacă pariul este pierzător, NetBet îți oferă un free bet cu aceeași valoare.
Dacă pariul plasat cu free bet-ul NetBet este câștigător, primești profitul în bani reali. Miza este returnată întotdeauna casei de pariuri.
Pentru free bet-ul NetBet, dar și alte free bet-uri în general, nu este nevoie de rulaj, dar vei avea reguli de respectat.
Operator | Bonus | |
---|---|---|
200% până la 1.750 Lei | ||
Pariu fără risc 500 Lei +300 Rotiri Gratuite +Pariuri Gratuite 50 Lei | ||
100% până la 500 Lei | ||
100% până la 600 Lei +60 Rotiri Gratuite | ||
50% până la 500 Lei | ||
100% până la 800 Lei | ||
100% până la 600 Lei | ||
100% până la 400 Lei | ||
Free Bet de 500 Lei | ||
Free Bet de 500 Lei | ||
Free Bet de 500 Lei | ||
Bonus de 550 Lei | ||
150 lei Puncte Loialitate + 50 lei fără depunere | ||
Bonus până la 600 Lei | ||
Bonus până la 500 Lei | ||
Free Bet de 200 Lei |
Condițiile de rulare importante
Așadar acum probabil ai o imagine de ansamblu mai bună asupra întregului proces din care fac parte condițiile de rulare.
Aceste regulamente pot fi diferite de la operator la operator, în unele cazuri le poți parcurge în câteva minute, alteori ai numeroase pagini de studiat.
Cu toate acestea, există câteva capitole care sunt asemănătoare în majoritatea regulamentelor, și pe baza cărora poți trece mult mai rapid prin regulile campaniei.
Rulaj bonus pariuri sportive
Am mai discutat acest aspect pe parcursul articolului, rulajul reprezintă de câte ori trebuie să pariezi suma - poate fi vorba doar despre suma bonus, sau despre suma totală rezultată după activarea promoției, ambele balanțe ale contului.
Operatorul de pariuri va specifica în regulamentul campaniei cărei balanțe se aplică rularea.
Majoritatea caselor de pariuri îți dezactivează bonusul și câștigurile aferente acestuia dacă încerci să retragi o sumă înainte de completarea rulajului, deci atenție maximă la acest capitol.
Cote minime
Majoritatea bonusurilor, în special cele de bun venit de tipul 100% din depunere, vor avea o cotă minimă acceptată pentru rulaj.
Vei putea paria așadar doar pe cote egale sau mai mari decât aceasta. Media cotelor minime la bonusurile de bun venit din România este între 1.40 - 1.70.
Valabilitate
Perioada de valabilitate poate fi foarte diferită pentru fiecare bonus, și cu siguranță va fi diferită de la operator la operator.
Va trebui să acorzi atenție mare la tot ce ține de timp când vine vorba de un bonus pariuri sportive pentru că vei avea un număr fix de zile pentru verificarea contului, pentru activarea bonusului, pentru a depune anumite pariuri, și altele.
Restricții
Aproape orice bonus de bun venit, uneori și un bonus obișnuit, vine cu diferite restricții - fie că este vorba de metode de depunere (Skrill și Neteller), funcții de pariere (cash out), secțiuni ale site-ului și altele.
Casele de pariuri au tendința să ofere bonusuri distincte pentru fiecare platformă de pariere - Sport, Casino, Loto, deci ți se poate cere să pariezi un bonus doar la una dintre aceste secțiuni pentru completarea rulajului. Deci un bonus activat pentru platforma de pariuri sportive, probabil nu va putea fi folosit pentru cazinou.
De ce există reguli de bonus
Condițiile de rulare combat potențiale abuzuri și fac bonusurile sustenabile, nu sunt concepute pentru a te trage în piept. Casele de pariuri trebuie să se asigure că există măcar intenția de a paria.
Dacă am primi sute de lei cash doar pentru deschiderea unui cont, am putea cu toții să ne mutăm de la un operator la altul și doar să încasăm bonusuri.